Fără un angajament real pentru reformă internă, orice măsuri fiscale riscă doar să împovăreze motorul economic necesar pentru redresare”, subliniază apelul semnat de 12 organizații influente din mediul de business, inclusiv AMCHAM, AHK, FIC, CONCORDIA și RBL. Liderii acestora avertizează că majorarea taxelor, în lipsa unor reforme profunde, nu face decât să agraveze dezechilibrele și să accentueze lipsa de încredere. Apelul menționează explicit pericolele iminente: blocarea fondurilor europene, scăderea ratingului de țară și retragerea investitorilor. Organizațiile cer un pachet de măsuri echilibrat, care să includă atât creșterea veniturilor, cât și reducerea cheltuielilor. De asemenea, sunt esențiale politici de stimulare a investițiilor și sprijinirea activității economice.
„Companiile oneste nu ar trebui să plătească pentru administrarea iresponsabilă a finanțelor publice”, se arată în apel. În opinia semnatarilor, solidaritatea între stat și mediul privat nu poate funcționa decât în condițiile unui parteneriat autentic, bazat pe reciprocitate. Statul trebuie să-și respecte obligațiile, să plătească datoriile către companii și să nu mai creeze categorii privilegiate pe banii contribuabililor corecți. „Activitatea economică responsabilă și munca performantă nu trebuie penalizate prin măsuri fiscale punitive”, atrag atenția semnatarii.
More Stories
Ministrul Mediului: Orașele noastre nu sunt pregătite. Suntem vulnerabili
Barometru Iunie 2025/ Cea mai importantă îngrijorare a românilor
Nicușor Dan: „E o posibilitate să avem premier la sfârșitul săptămânii viitoare”