18/07/2024

PressNET

Sursă sigură de știri

Fun in Summer, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin compartimentul Mediatecă și American Corner Craiova, continuă seria de activități gratuite, desfășurate în fiecare vară în cadrul programului Fun in Summer

Activitățile propuse pentru lunile iulie și august se vor desfășura fizic, la sediul bibliotecii județene (în sala „Marin Sorescu”, compartimentul Mediatecă și American Corner) și se adresează elevilor din clasele I-IX. 

Înscrierile sunt necesare doar pentru cursurile Youtube Video Production, Junior Designer, MeetIT și Clubul de limba spaniolă. Pentru activitățile care includ jocurile de masă și vizionarea de filme este suficient ca elevii să se prezinte fără a se înscrie în prealabil. 

Cursurile se vor desfășura după următorul program:

Luni: – Movie Club (iulie și august, clasele V-VIII, 10.00-12.00)

Marți: – Junior Designer (iulie, clasele V-VII, 09.00-11.00)

Marți: – Youtube Video Production (iulie, clasele VII-IX, 11.00-13.00)

Miercuri: – Games Day (iulie și august, clasele V-VIII, 10.00-12.00)

Joi: – Clubul de limba spaniolă (iulie și august, clasele VI-VIII, 10.00-11.00) – va avea o postare separată

Vineri: – MeetIT (iulie, clasele I-II, 10.00-11.00) 

Vineri: – MeetIT (august, clasele a III-a și a IV-a, 10.00-11.00) 

Movie Club (iulie-august) se va desfășura săptămânal, în fiecare zi de luni, în intervalul orar 10.00-12.00. Pe parcursul întâlnirilor se vor viziona filme de animație, filme documentare sau ecranizări ale operelor literare. 

Pentru Movie Club nu este nevoie de înscriere în prealabil. 

Junior Designer (iulie, 5 întâlniri) se va desfășura în luna iulie, în fiecare zi de marți, în intervalul orar 09.00-11.00. Cursul, desfășurat în parteneriat cu Logiscool Craiova, este dedicat elevilor din clasele V-VII. 

În cadrul cursului, copiii vor putea să învețe elementele de bază ale editării imaginilor și creării de conținut, să învețe despre designul vectorial, logo-uri și brand-uri, despre web design și elementele de bază ale designului vizual și despre siguranța pe internet. De asemenea, vor afla informații despre elementele esențiale ale tipografiei, meme-urilor și imaginilor motivaționale. 

Youtube Video Production (iulie, 5 întâlniri) se va desfășura în luna iulie, în fiecare zi de marți, în intervalul orar 11.00-13.00. Cursul, desfășurat în parteneriat cu Logiscool Craiova, este dedicat elevilor din clasele VII-IX. 

În cadrul cursului copiii vor putea să proiecteze propriile canale (cu scopul lor individual, planul de conținut, mesajul, stilul de comunicare), să cunoască cele mai interesante subiecte și genuri de videoclipuri care se găsesc pe internet (în special cele care au un alt scop decât simpla distracție, cum ar fi videoclipurile educaționale, recenziile, videoclipurile de călătorie, podcasturile, gameplay-ul, unboxing-ul etc.). De asemenea, vor putea să facă cunoștință cu platforma de editare video online WeVideo, precum și cu tehnici simple de editare a imaginilor și a sunetului și de subtitrare, vor distinge între clickbait și conținut util, original, vor produce conținut video valoros și util, în conformitate cu principiile YouTube și vor învăța despre siguranța pe internet. 

Games Day (iulie-august) se va desfășura săptămânal, în fiecare zi de miercuri, începând cu ora 10.00. Propunem o colecție interesantă de jocuri educative și de recreație, precum: șah, puzzle-uri, Monopoly, Dixit sau Cluedo. 

Pentru Games Day nu este nevoie de înscriere în prealabil. 

MeetIT (iulie, 4 întâlniri) se va desfășura vinerea, pe 5, 12, 19, 26 iulie, în intervalul orar 10.00-11.00. Cursul, desfășurat în parteneriat cu clubul Kids Love Code, este dedicat elevilor din clasele I și a II-a. 

În cadrul atelierului copiii vor face primii pași în lumea roboților și a jocurilor, vor îndeplini misiuni împreună cu simpaticii roboți și vor învăța cum să-și creeze propriile jocuri.

„Kids Love Code” este un club de programare și robotică ce organizează cursuri inovative pentru copii cu vârste între 6 si 16 ani, ateliere multidisciplinare ce incubă elemente din sfera educației STEM și alte activități ce contribuie la dezvoltarea imaginației și a gândirii algoritmice.

MeetIT (august, 4 întâlniri) se va desfășura vinerea, pe 2, 9, 16 și 23 august, în intervalul orar 10.00-11.00. Cursul, desfășurat în parteneriat cu clubul Kids Love Code, este dedicat elevilor din clasele a III-a și a IV-a. 

În cadrul atelierului copiii vor face primii pași în lumea roboților și a jocurilor, vor îndeplini misiuni împreună cu simpaticii roboți și vor învăța cum să-și creeze propriile jocuri.

„Kids Love Code” este un club de programare și robotică ce organizează cursuri inovative pentru copii cu vârste între 6 si 16 ani, ateliere multidisciplinare ce incubă elemente din sfera educației STEM și alte activități ce contribuie la dezvoltarea imaginației și a gândirii algoritmice.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”