22/05/2024

PressNET

Sursă sigură de știri

Şeful Apărării României: Dacă va câștiga în Ucraina, principala țintă va fi Republica Moldova. Vom asista la tensiuni în Balcanii de Vest.

Noul șef al Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, e de părere că Putin va ataca şi alte state, inclusiv Republica Moldova

„Federația Rusă a devenit o problemă pentru ordinea mondială, pentru democrație. În fapt, este un război al Rusiei cu lumea democrată. Nu este un război cu Ucraina. Da, populația României, la fel ca întreaga populație din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze și trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiți. Eu, personal, nu neapărat ca militar, consider că Federația Rusă nu se va opri aici. Dacă va câștiga în Ucraina, principala țintă va fi Republica Moldova. Vom asista la tensiuni în Balcanii de Vest. Sunt mai mult decât convins că politica președintelui Putin va escalada în perioada imediat următoare. (…) Trebuie să discutăm de o politică de pregătire a populației și aici pot să menționez că Ministerul Apărării Naționale are un proiect de lege, proiectul de modificare a Legii 446 privind pregătirea populației pentru apărare, în care de ani – zic, destul de buni – încercăm să schimbăm acest sistem un pic”, a declarat pentru Europa Liberă generalul Vlad.

https://romania.europalibera.org/a/interviu-one-2-one-generalul-gheorghita-vlad/32799927.html