„Decizia noastră a fost să nu susţinem învestirea guvernului, deci nu vom vota guvernul. A fost o decizie cu o singură abţinere, niciun vot împotrivă, deci asta va fi poziţia noastră în momentul votului”, a anunţat Kelemen Hunor. El a precizat că s-a pus problema la procedură, cum vom face în momentul votului, dincolo de a nu susţine. „Aici au fost trei posibilităţi, o posibilitate să fim prezenţi şi să nu votăm. Asta este una dintre variante. Am înţeles că aşa vor proceda AUR, PNL şi USR. A doua posibilitate este să votăm împotrivă, dar aici nu a susţinut această variantă nimeni şi vă spun de ce. Dincolo de faptul că nu vrem să votăm împotriva foştilor noştrii colegi şi sper că viitorii noştri colegi, într-o altă etapă viitoare, fiindcă nu avem motive să votăm împotriva, e unul să nu pot să susţin, dar să votez împotriva altceva. Şi după aceea, dacă vor fi mai puţine voturi împotrivă decât suntem noi, începe speculaţia că de fapt noi nu am respectat decizia. Asta trebuie să evităm, fiindcă decizia este extrem de clară şi cunoscută de toată lumea. Şi atunci am spus că nu vom fi în sală în momentul votului”, a precizat, potrivit News.ro, Kelemen Hunor.
Kelemen Hunor: Nu susținem guvernul Veștea
More Stories
Adrian Veştea a definitivat Programul de guvernare – Un document de 68 de pagini
CIUCU, acuzat de DNA de laure de mită. „Sunt nevinovat. Vreau sa-mi duc mandatul la capăt”
SIMION spune că nu există trădători la AUR